avalw
⚲
BUSINESS · US

Cum am început să transform articolele de blog în produse digitale

Butura Vasile Butura Vasile drumetieneamt.avalw.com · 987 reads · 1 subscriber Respect0 Save Share Read only
READS427live count PUBLISHED9 Sept2026 READING TIME6 min1,136 words LANGUAGERomanian
AI CITATIONS? Gathering data

Despre cum o idee pornită din pasiunea pentru turism a ajuns, aproape fără să-mi dau seama, la primele mele produse digitale

ALSO ON AVALWRead this on AVALWOpen

În perioada în care făceam vizite la diferite obiective și atracții turistice și încercam să conturez cât mai bine blogul Drumeții Neamț, am început să observ un fenomen care prinsese tot mai mult internetul: produsele digitale.

Apăruseră peste tot ghiduri despre marketing, dezvoltare personală, social media, Canva și tot felul de abilități pe care le puteai învăța singur.

La un moment dat am cumpărat și eu un astfel de pachet. Nu neapărat pentru că mă gândeam să fac bani din produse digitale, ci mai degrabă din curiozitate. Am început să mă uit mai atent la ceea ce conținea și mi-a atras atenția un ghid despre Canva,după care am vrut să văd ce pot să fac mai exact în această aplicație.

De unde a venit ideea ghidurilor turistice

Ideea nu a apărut însă doar datorită lui Canva.

Cu mult timp înainte, când plecam în excursii, aveam un obicei: imediat ce ajungeam într-o stațiune sau într-un loc nou, căutam o hartă sau un mic ghid turistic.

Eram foarte bucuros când găseam unul.

În ultima vreme, astfel de pliante și ghiduri tipărite au devenit din ce în ce mai rare. În schimb, internetul este plin de informații. Problema este că, uneori, tocmai abundența lor face lucrurile mai complicate. Găsești informații contradictorii, informații vechi sau informații împrăștiate în zeci de locuri.

Atunci mi-a venit ideea:

De ce să nu încerc să fac eu niște ghiduri turistice digitale?

La început, nici măcar nu m-am gândit că le-aș putea monetiza.

Pur și simplu mi s-a părut o idee utilă.

Primele ghiduri digitale

Am început cu zone pe care le cunoșteam și despre care aveam deja informații pe blog.

Au apărut astfel ghiduri dedicate unor zone turistice precum Durău și Munții Ceahlău, Cheile Bicazului și Lacul Roșu, dar și zonei mănăstirilor din județul Neamț. Avantajul era că nu porneam de la zero.

Aveam deja articole, fotografii, experiențe personale și informații adunate de-a lungul timpului. Trebuia să le organizez într-o formă nouă, mai ușor de folosit de cineva care pleacă efectiv la drum.

Am început să folosesc Canva pentru partea de design, iar treptat am învățat să transform informația de pe blog într-un produs care putea fi descărcat și păstrat.

De la blog la un mic magazin digital

La un moment dat am vrut să văd dacă aceste ghiduri pot fi și vândute.

Am instalat pe WordPress, Easy Digital Downloads (EDD), un modul specializat pentru produse digitale, iar împreună cu Stripe am putut pune la punct un sistem prin care un ghid putea fi cumpărat și descărcat automat.

Așa am început, încet-încet, să pun în vânzare ghidurile pe care le aveam.

Dar să nu vă imaginați că a urmat vreo explozie de vânzări.

Vindeam și eu câte un ghid sau două pe lună.

Pentru mine, însă, era deja o experiență interesantă: pornisem de la un blog și ajunsesem să creez produse digitale care puteau fi cumpărate online, fără să am un magazin propriu-zis.

Și apoi a apărut o idee care nu avea aproape nicio legătură cu ceea ce făceam până atunci.

Ce legătură are un blog de drumeții cu fotbalul?

Se apropia Campionatul Mondial de Fotbal 2026, organizat în SUA, Mexic și Canada.

Era un eveniment uriaș și exista, evident, foarte mult interes pentru programul meciurilor.

Mi-a venit atunci o idee:

De ce să nu fac un ghid digital cu programul Campionatului Mondial?

Dar imediat a apărut și întrebarea:

Ce legătură are fotbalul cu Drumeții Neamț?

Aveam un blog despre drumeții, turism și timp liber. Nu mă gândeam că ar trebui să mă amestec și în fotbal.

Până la urmă, prima idee a câștigat.

Era un eveniment care avea loc o dată la patru ani.

Hai să încerc!

Și m-am apucat de treabă.

M-am documentat, am organizat informațiile, am lucrat la design, iar în aproximativ zece zile ghidul era gata.

Când experimentul a început să funcționeze

A urmat articolul despre ghid și, în final, pagina produsului, inclusiv landing page-ul.

Am lucrat la toate: texte, titluri, descrieri și metadescrieri, copertă, toate optimizate pentru Google.

Articolele au fost indexate rapid și au început să apară pe prima pagină a rezultatelor Google.

Apoi a venit partea care m-a surprins.

Fără o campanie de promovare propriu-zisă, ghidul a avut peste 80 de descărcări înainte și în timpul Campionatului Mondial.

Nu au fost sume spectaculoase. Nu acesta a fost lucrul care m-a impresionat cel mai mult.

M-am bucurat mai ales de experiența pe care am acumulat-o.

Pornisem de la un simplu blog de turism.

Am învățat să creez un ghid.

Apoi am învățat să îl transform într-un produs digital.

Am construit pagina de vânzare.

Am pus la punct plata și livrarea automată.

Am învățat să folosesc SEO pentru a aduce oamenii către produs.

Și, în cele din urmă, am văzut că un conținut creat pe un blog poate căpăta o a doua viață sub forma unui produs digital.

Experiența cu ghidul pentru Campionatul Mondial mi-a arătat că nu trebuie să mă limitez la tema turismului. Dacă reușisem să transform un eveniment sportiv într-un produs digital, de ce să nu încerc și alte idei?

Așa a apărut un nou proiect sportiv: un ghid cu Programul României în Liga Națiunilor 2026/2027.

Ce am învățat din această experiență

Pentru mine, cel mai important lucru nu a fost numărul de ghiduri vândute.

A fost schimbarea de perspectivă.

La început vedeam blogul ca pe un loc în care public articole.

Apoi am început să văd fiecare articol și ca pe o posibilă sursă pentru ceva mai mult: un ghid, o colecție de informații, un produs sau chiar o idee pentru un proiect nou.

Nu orice articol poate deveni un produs și nici nu cred că trebuie să încercăm să monetizăm tot ceea ce facem.

Dar uneori, în spatele unui articol bine documentat, există mult mai mult decât câteva paragrafe publicate pe internet.

Uneori există chiar începutul unui produs.

Una dintre cerințele SEO modern înseamnă să te adaptezi cerințelor cititorului. Nu este suficient să ai un articol bine scris și optimizat pentru motoarele de căutare. Trebuie să te gândești și la modul în care oamenii vor să consume informația.

Pentru unii, forma potrivită este un articol. Pentru alții poate fi un videoclip, un material audio, o imagine, o infografie sau un ghid PDF pe care îl pot păstra și consulta mai târziu.

Ideea aceasta m-a făcut să privesc altfel propriul meu blog. Dacă oamenii caută informații despre un loc, nu înseamnă neapărat că vor să citească încă un articol. Poate că au nevoie de un material pe care să-l aibă la îndemână atunci când pleacă la drum.

Astăzi privesc altfel un articol Drumeții Neamț. Poate fi doar o pagină care aduce trafic, dar poate fi și punctul de plecare pentru un ghid, un produs digital sau chiar pentru o idee la care nu te-ai fi gândit inițial.

2 responses
Ioana Dumitru4 weeks ago

Perspectiva echilibrata despre blogging.

1
Stefan Stoica4 weeks ago

Foarte buna acoperire despre blogging.

1
Butura Vasile
Follow this desk
Butura Vasile
Create a free account to follow Butura Vasile. New stories land in your feed, and you can save any of them to your own reading lists.
Your library & lists →
Butura Vasile
WRITTEN BY THE AUTHOR
Butura Vasile 2026-09-09 · 6 min read · 427 reads
View profile →
VERIFY THIS STORY
ASK AI
Butura Vasile Keep subscribing to Butura VasileHer next filing reaches you the moment it publishes, on her own subdomain.
Up next
More
Statistics Search Become a creator Alliances About Terms Privacy